„Who’s afraid of ICT?”

Colegiul Economic „Anghel Rugină” Vaslui va derula Proiectul de mobilitate în domeniul educației școlare Erasmus+ KA1 cu titlul „Who’s afraid of ICT?”

Proiectul, aprobat cu numărul de referință 2015-1-RO01-KA101-014427, va fi implementat în cadrul Programului Erasmus+ în perioada 1 iunie 2015 – 31 mai 2017.  Grant-ul aprobat al proiectului este de 50695 Euro.

Acest proiect va încerca să aducă o schimbare majoră la nivelul instituției în modul de predare-învățare-evaluare adaptat la noile standarde educaționale pe plan european, în contextul dezvoltării accentuate a unui învățământ digital.

Scopul proiectului este acela este acela de a îmbunătăți și de a dezvolta noi competențe în rândul unui număr de 24 de profesori care predau diferite discipline teoretice cu scopul de a implementa noi abordări ale educației în context european, centrate pe dezvoltarea de competențe cheie în rândul elevilor, crescând, astfel, atractivitatea orelor de curs.

Obiectivele stabilite vizează creșterea competențelor profesorilor de a utiliza metode și strategii de predare care utilizează instrumente TIC, creșterea cu 50% a numărului de activități didactice care să integreze metode interactive, centrate pe dezvoltare de competențe cheie în cadrul activităților de învățare-predare-evaluare și creșterea nivelului de competențe lingvistice ale profesorilor.

Cele 24 de cadre didactice vor participa la cursuri de formare oferite de șase centre europene în cadrul a șapte fluxuri. Acestea vor fi selectate astfel încât să fie reprezentate toate disciplinele teoretice predate în școală, iar noile metode să fie particularizate pentru fiecare disciplină și să oferim șansa unei reale schimbări la nivelul întregii instituții.

După participarea la stagiile de formare se va crea o platformă de învățare online și va fi realizat un material didactic auxiliar cu modele de activități în care sunt incluse noile metode/instrumente dobândite.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s